În prezent, astrologia orară reprezintă o ramură mai puțin populară a astrologiei, în special în țara noastră. Cu toate acestea, aceasta are o importanță aparte în multe alte țări, unde astrologia orară este foarte bine cunoscută.
Astrologia orară poate avea un puternic impact pozitiv asupra vieții fiecăruia, ajutându-ne să facem alegerile corecte în momentul în care ne aflăm într-un impas sau atunci când dorim să ne asigurăm că deciziile noastre sunt potrivite.
Ce știm despre originea astrologiei orare?
Aceasta a început să fie folosită în antichitate, pentru a decide care erau cele mai potrivite momente pentru luarea deciziilor importante. Aceasta era utilizată de către cei mai pricepuți pentru a stabili când va fi fondat un oraș sau când va fi încoronat un anumit conducător. Toate aceste aplicații se numeau „electiones”.
Astrologia orară modernă s-a născut sub cercetările astrologului englez William Lilly. A studiat în detaliu această ramură a astrologiei și a considerat că fiecare întrebare are, fără îndoială, un răspuns, acesta putând fi descoperit prin intermediul astrologiei.
Astfel, ceea ce face astrologia orară este să folosească unele concepte ce aparțin astrologiei natale, dar le interpretează în moduri diferite.
Ce face, mai exact, astrologia orară?
Deși ar putea părea greu de crezut, astrologia, fiind o știință metafizică, reușește să răspundă întrebărilor noastre cu ajutorul poziției astrelor din momentul în care întrebarea este formulată sau receptată de un astrolog.
În continuare, sarcina de a interpreta întrebarea și de a afla răspunsul îi revine astrologului, motiv pentru care este recomandat să apelați la un expert atunci când doriți realizarea unei astrograme orare.
Așadar, indiferent cărui domeniu îi aparține întrebarea, aceasta trebuie să fie concretă pentru ca răspunsul să poată fi obținut prin realizarea unei hărți astrologice. Prin studierea acesteia, situația este analizată în profunzime, iar cursul evenimentelor poate fi prezis.
Programează acum o întâlnire cu specialiștii noștri de la Centrul Virya!