Astrologia karmică: În astrologia clasică, Saturn este considerat „Marele Stăpân” al destinului.
De ce are Saturn această reputație?
Astrologia karmică și psihologia sunt înrudite îndeaproape. Ambele operează cu arhetipuri și urmăresc aspectele personalității, temperamentul, exercițiile sufletului (numit Anima în psihologia lui Jung) în viața manifestată. Diferența este că astrologia karmică se bazează pe principiul corespondenței și legile ciclurilor temporale, iar psihologia se bazează pe studiul naturii umane și pe analiza de caz, urmată de clasificări.
Ca să avem o idee despre ce înseamnă Saturn în astrologie, vom enumera câteva expresii cheie care-l descriu: Stăpânul Destinului, legea implacabilă a cauzei și efectului, efortul disciplinat care duce la rezultate în timp, ascensiunea gradată și sigură, materializare, condensare, concretizare, Poarta Zeilor, hermitul, înțelepciunea dobândită prin experiență, cumpătarea, puterea chibzuită, conducerea înțeleaptă, justiția, adevărul.
Poziția lui Saturn în zodii indică domeniul în care avem de depășit niște obstacole destinice. E valabil și pentru oportunitățile de creștere personală (profesională și spirituală) pe care le avem nativ. Saturn este un fel de „păzitor al pragului”. El ne examinează intențiile și capacitățile pentru a ne conduce la succes, în domeniul zodiei și casei în care se află. Evident, atunci când suntem pregătiți.
Saturn parcurge întregul cerc zodiacal în aproximativ 28-30 de ani. De aceea, în astrologie maturitatea este atinsă în jurul vârstei de 28 de ani. la această vârstă o ființă umană a parcurs deja un ciclu de experiențe și lecții de viață suficiente pentru a-și putea conduce propriul destin.
A doua revenire a lui Saturn este către vârsta de 60 de ani. Aceasta e vârsta înțelepciunii, a cunoașterii echilibrate rezultate din experiență, exercitarea înțeleaptă a puterii, experimentarea și aplicarea legilor vieții etc.
Toate aceste detalii și multe altele, le puteți afla din raportul personalizat din astrologia karmică. Acest raport îl alcătuim pentru dvs. Dacă aveți întrebări specifice care vă interesează în mod deosebit, vă răspundem la aceste întrebări în acest raport.